Vreau să fac botezul

Botezul în apă este o declarație publică a credinței tale în Domnul Isus Hristos. Este un act de ascultare și o mărturie a faptului că ai ales să trăiești o viață nouă alături de El. Conform Bibliei, botezul este destinat celor care cred în Isus, au mărturisit această credință și doresc să Îl urmeze cu toată inima (Marcu 16:16; Fapte 2:38).

Dacă simți că Dumnezeu te cheamă să faci acest pas important, te încurajăm să te înscrii la Biroul Info din cadrul bisericii noastre. Acolo vei primi toate informațiile necesare despre procesul botezului.

Înainte de botez, vei participa la o intalnire personala cu pastorul bisericii și la un curs de cateheză, unde vei înțelege mai profund semnificația acestui pas și ce înseamnă să trăiești ca un urmaș al lui Hristos.
După botez, vrem să continuăm să te sprijinim pe drumul credinței. Vei fi invitat să participi la întâlniri de ucenicizare, unde vei crește în cunoașterea lui Dumnezeu, în relațiile cu alți credincioși și în înțelegerea misiunii tale ca parte a trupului lui Hristos.

Suntem aici să te încurajăm și să te sprijinim la fiecare pas. Dacă ești gata să te înscrii sau ai întrebări, te așteptăm cu bucurie la Biroul Info sau lasă-ne un mesaj aici!